Dr. Catalina Bulucea, medic rezident pediatrie, doctorand cu frecventa, U.M.F.-Craiova.

                Rezumat. Lucrarea de fata se refera la un caz de sex masculin cu diagnosticul de hemosideroza pulmonara primara, cu evolutie de lunga durata (12 ani pana in prezent). Primul diagnostic stabilit a fost de anemie hipocroma severa, dar care s-a dovedit a fi in cadrul unei hemosideroze pulmonare primare cu evolutie spre o boala autoimuna, dificil de identificat in prezent.

Dr. Sanda Lucia Voicu, Prof. Dr. C. Rusnac, Clinica II Pediatrie, U.M.F. Târgu-Mureș

Efectuând 4200 ecografii abdominale la copii cu diferite afecțiuni, dar fără semne clinice sugestive pentru o litiază biliară, autorii au diagnosticat litiaza veziculară la 9 copii între 7 și 16 ani (6 fete și 3 băieți). La 4 copii a fost vorba de calculi unici, la restul de 5 de microlitiază. Vezicule biliare malformate s-au întâlnit la 2 copii, aspect de hidrocolecist la 3 și colecist cu perete îngroșat la 8 copii. Sunt prezentate antecedentele personale patologice și cele heredocolaterale, considerându-se ca factori predispozanți: sexul (feminin), vârsta (peste 10 ani), obezitatea copilului și litiaza biliară a părinților.

Dr. Carmen Duicu, Prof. Dr. Eva Kiss, Prof. Dr. C. Rusnac, Clinica Pediatrie II, UMF Târgu-Mureș

În 85% din cazurile de hipertensiune arterială la copil, este vorba de HTA secundară unei alte boli. Dintre cei 50 de copii cu malformații renale diverse, 13 (26%) au prezentat hipertensiune arterială. A fost vorba în primul rând de hipoplazii si displazii renale ,rinichi polichistici, dar și de malrotații renale, ectopie renală și sindrom joncțional prin pensă vasculară. Excluzând complicațiile infecțioase de tip pielonefrită cronică, autorii opinează pentru o hipertensiune arterială produsă prin mecanism ischemic secundar unor vicii de vascularizație (malformații vasculare).

Prof. Dr. V. Popescu, Clinica de Pediatrie, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu“, București

În prima parte a lucrării, autorul prezintă evaluarea clinică a convulsiilor/epilepsiilor la sugar și la copil. O anamneză amănunțită, o examinare clinică atentă, o serie de investigații paraclinice și o reevaluare prin o examinare suplimentară, la nevoie, urmată de încadrarea în tipul de crize convulsive/epileptice sunt treptele parcurse pentru stabilirea diagnosticului la un copil cu suspiciunea de convulsii/epilepsie. (…)

În a doua parte a lucrării autorul prezintă „la zi” măsurile terapeutice în convulsiile/epilepsiile sugarului și copilului (…)

Problemele ortopedice ale copilului (în principal anomaliile la nivelul membrelor inferioare, displazia coxofemurală, devierile coloanei vertebrale) fac parte din afecțiunile care necesită depistare precoce și trebuie să constituie o preocupare permanentă a medicului de familie.

Pe parcursul dezvoltării copilului există anumite aspecte sau posturi ale membrelor inferioare considerate „fiziologice“, care de cele mai multe ori sunt tranzitorii și nu au semnificație patologică. Acestea sunt fie secundare poziției intrauterine („defecte de împachetare“), fie apar după naștere, sunt caracteristice unei anumite perioade de vârstă și dispar spontan ulterior (ex. genu valgum sau varum). Medicul de familie trebuie să recunoască, să încadreze corect aceste probleme și să sesizeze cazurile care depășesc „fiziologicul“ și necesită consult ortopedic. Depistarea precoce a afecțiunilor permite efectuarea acolo unde este nevoie a unui tratament corector la momentul oportun.

Dr Mirela Iusan, asistent univ., medic primar, doctorand, Clinica II Pediatrie, U.M.F. "Carol Davila", IOMC "Alfred Rusescu", Bucuresti.

Sindromul postenteritic este o forma frecventa de diaree cronica intalnita in practica, care poate aparea in 10% din cazurile de gastroenterita infectioasa. Patogeneza exacta a diareei persistente postenteritice nu este foarte bine cunoscuta, fiind probabil multifactoriala. Principalele verigi etiopatogenice, care intervin in aparitia sindromului postenteritic la copil, sunt germenii patogeni intestinali, aparitia si persistenta leziunilor mucoasei intestinale si insuficienta functionala a intestinului subtire, precum si alti factori favorizanti implicati. Ramane de stabilit daca leziunile histologice sunt rezultatul puseului acut de enterita, al malnutritiei sau al unor leziuni imune, asociate cu sensibilizarea la proteinele laptelui de vaca sau la proteinele din soia, ocazionata chiar de episodul diareic acut.

Rodica Dumitrescu–Bolintin (medic primar pediatru, Centrul Medical al SPP, Bucuresti)

Tratamentul icterelor colestatice la copil este dificil si presupune o colaborare stransa intre pediatru, chirurg, nutritionist. Adesea tratamentul medicamentos este utilizat pana la indeplinirea unor criterii minime pentru efectuarea interventiei chirurgicale . Malabsorbtia intalnita in cadrul colestazei cronice la copil necesita regim special si suplimentare cu vitamine liposolubile. In cazul cunoasterii etiologiei icterului colestatic, tratamentul va fi strict etiologic. Tratamentul icterului colestatic in anumite cazuri este strict chirurgical (de ex., in atrezia de cai biliare extrahepatice), de precocitatea momentului interventiei chirurgicale depinzand supravietuirea pacientului.

In cele mai multe cazuri, tratamentul icterellor colestatice este etiologic: medical sau/si chirurgical (in caz de obstructie de cai biliare). Unele masuri terapeutice sunt caracteristice colestazei si consecintelor acesteia.

Tratamentul icterelor colestatice este dificil si se recomanda o colaborare stransa cu specialistul gastroenterolog pentru fiecare caz in parte. Dificultatile de tratament in cazul copilului cu icter colestatic rezida din caracteristicile colestazei la aceasta varsta.

Pentru a exemplifica cateva dintre dificultatile de tratament in aceste cazuri amintim urmatoarele:

Prof. dr. Mircea Geormaneanu, U.M.F. "Carol Davila", Bucuresti.

Pentru ilustrarea titlului acestor insemnari ma voi referi la sindroamele talasemice, abordand unele probleme clinice, de fiziopatologie, patogenie si tratament.

Clinic, exista forme severe, forme silentioase si forme usoare de betatalasemie.

Forma severa majora a fost descrisa pentru prima oara, asa cum este bine cunoscut, in anul 1925, de catre Thomas Cooley, care a dat si numele acestei boli. Initial, multi copii afectati mureau de insuficienta cardiaca anemica, in jurul varstei de 2 ani.

*Dr Mirela Iusan, asistent univ., medic primar, doctorand, Clinica II Pediatrie, U.M.F. "Carol Davila", IOMC "Alfred Rusescu", Bucuresti.

Sindromul postenteritic este o forma frecventa de diaree cronica intalnita in practica, care poate aparea in 10% din cazurile de gastroenterita infectioasa. Patogeneza exacta a diareei persistente postenteritice nu este foarte bine cunoscuta, fiind probabil multifactoriala. Principalele verigi etiopatogenice, care intervin in aparitia sindromului postenteritic la copil, sunt germenii patogeni intestinali, aparitia si persistenta leziunilor mucoasei intestinale si insuficienta functionala a intestinului subtire, precum si alti factori favorizanti implicati. Ramane de stabilit daca leziunile histologice sunt rezultatul puseului acut de enterita, al malnutritiei sau al unor leziuni imune, asociate cu sensibilizarea la proteinele laptelui de vaca sau la proteinele din soia, ocazionata chiar de episodul diareic acut.